Românesc, firesc

Cândva în primăvara lui 2013 am găsit un concurs de eseuri cu temă dată: scrie despre ce e românesc pentru tine. Mereu mi-au plăcut subiectele  fixe, de când scriam compuneri în generală, așa că a apărut textul ăsta fără prea multe retușuri, lucru care nu mi se întâmplă prea des. L-am trimis redacției Carevasăzică și nu după mult timp am aflat că am câștigat concursul de eseuri și povestioara mea o să fie printată. Au trecut luni bune de atunci, doar că încă e printre puținele texte de-ale mele care-mi plac așa cum sunt, nu-mi vine să mă încrunt când îl recitesc. E textul care mi-a făcut bunicile să plângă și să fie mândre de mine în același timp. Și, cel mai important, e un text care urlă "eu": nostalgic, cu prea multe detalii, glumițe pe alocuri și destul de incoerent.

M-am născut în București și sunt, cum ar zice tata ‘copil crescut printre betoane’. De 21 de ani stau în același bloc cu 10 etaje, în sectorul unde e primar un domn cu nume de personaj de film polițist. Tot universul meu a gravitat în jurul cartierului. Aici avem de toate: non-stopuri, multe farmacii, saloane de înfrumusețare, amanet și jocuri de noroc. Noi n-avem blocuri vopsite în culori turbate, ci doar haite de maidanezi cu aceeași caracteristică. Pe vremuri, vizavi era o crâșmă pentru drojdierii din zonă, cu plante artificiale, furnir pe pereți și mușama înflorată pe mese și berea se servea în halbe cu model de fagure în relief. De ceva timp, a fost înlocuită cu un restaurant cu specific italienesc, că asta se cere acum. Mie-mi plăcea când la ghereta din stația de autobuz vindeau cico colorat cu care bunica mă ‘cinstea’ în ziua de pensie, fără să știe mama, preocupată de istoricul non-igienic al paharelor de sticlă pe care le refoloseau.

Parcul e aproape, îi știu toate aleile pe de rost și mulți dintre pomii în care m-am cățărat aveau nume date de mine. Știu și unde se joacă copiii, și unde joacă moșuleții table și unde se pupă cuplurile. M-am jucat ‘fața’ pe lângă scările de la crematoriu, pe care-l credeam bântuit și am dat ture cu rolele și am căzut până mi-am zdrelit genunchii. Vara, miroase constant a grătar și babele stau la soare pe marginea lacului în costume de baie lălâi și decolorate. Piața e în spatele blocului. De acolo, tata ia pătrunjel în loc de leuștean, mama gustă zece tipuri de telemea până să cumpere o bucată dintr-una și tot de acolo îi cumpăr de ziua ei buchețele de flori de câmp, că alea-i plac, și mereu mă tocmesc cu țiganca să-mi pună mai mulți maci și mai puține garofițe, dar niciodată nu negociez prețul, că sunt fraieră și mi-e rușine. Grădinița e pe o stradă de printre blocuri, cu o biserică catolică în curte și o boltă de trandafiri de dulceață pe sub care ne alergam când ne jucam de-a Sailor Moon. La vreo zece minute e și școala, lângă care încă mai există un chioșc la care vând țigări la bucată și dau gume pe post de rest. Și liceul puteam să-l fac vizavi, dar m-am gândit că mi-ar fi cam greu să chiulesc fără să mă vadă vecinii și să mă pârască maică-mii. Avem și biserica lângă, la care lumea se îngrămădește să ia aghiazmă de Bobotează. Cel mai frumos e de Înviere, când tot cartierul iese ori pe balcoane, ori se strânge sub nucul bătrân din fața bisericii și totul e luminat și mă simt mică din nou. Până când momentul e întererupt de un telefon cu coloana sonoră din The Godfather pe post de ton de apel. Avem personajele noastre: nebuna de cartier, cu păr galben sau vopsit cu violet de gențiană, homeless-ii care dorm lângă centrala termică sau cerșetorul pitic și bărbos de la metrou. Când eram mică, rar ieșeam din cartier. Cel mai des cu mama, la sfârșit de săptămână, luam ‘expresul’ verde care ne ducea în centru și mergeam la târguri de carte sau căscam gura ori în Magazinul Victoria, ori pe Lipscani când voia să cumpere metraje. Dacă mergeam mai departe, luam metroul și mereu treceam pe sub bara metalică a taxatoarelor, fără să validez vreo călătorie.

Acum 3 ani am plecat la facultate și am călătorit cu bilet cu tot la 3000 km depărtare. Mă întorc în toate vacanțele în țara asta ‘frumoasă, dar locuită’. Îmi place să zbor noaptea, ca să văd Bucureștiul luminat cu toate cartierele lui forfotind, iar în fiecare cartier știu că există cel puțin câte-un univers de-ăsta exact ca al meu. În el știu locuri unde îmi place să citesc, petreceri din grădini ascunse și bănci pe care mi-am scrijelit cândva numele. În el încă o găsesc pe bunica într-un apartament cu pereți colorați, icoane și o candelă mereu aprinsă și sifoane puse la rece în frigider, care mă așteaptă cu chifteluțe, sărățele și prăjitură Albă ca Zăpada, că ‘doar o nepoată are’. Găsesc orice, cel mai important părți din mine care au rămas acolo unde trebuie. Românesc e să văd folie de aluminiu pusă în geam vara, geamuri spălate în prealabil cu ziar și nu cu cârpe; ziare, care se strâng și ele cu sființenie la fel ca pungile de plastic, căci cine știe când ai nevoie de ele. Românesc e să nu am bani exacți și să mi se zică ‘lasă, domnișoară, aduceți dumneavoastră când o fi’. Românesc e că orice taximetrist e cel puțin filosof și că poți merge cu lunile cu autobuzul fără bilet. Românesc e sunetul camioanelor din care se descarcă vara pepenii de Dăbuleni care după ajung spintecați pe trotuare. Românesc e să intri în vorbă cu străini la coadă, uniți fiind doar de nemulțumiri mutuale. Românesc e să înjuri cu patos implicând tot familionul, dar și să-ți faci cruce din tramvai în fața bisericilor. Românesc e cântecul de ‘fiare vechi’ de printre blocuri îmbinat cu vândutul de ‘șosete Nike, Adidas, șase la o sutăăă’ din față de la Unirea. Românesc e cum îndoim vinul cu apă minerală și cum credem că suntem buni la toate, dar în special să facem haz de necaz. Românesc e prezentul, deși tot american e visul. Românesc e sistemul cu care îmi ordonez gândurile de la cele mai intime la cele care doresc moartea caprei vecinului. Românesc e să iubesc cu te iubesc rotit pe limbă. Românesc e universul meu de povești pe care nu am cum să-l traduc sau să-l mut în altă parte oricât aș încerca.

A apărut aici: http://carevasazica.com/numarul-6/

jenesaisquois

Mirosi a parfumul primului meu prieten si eu al mamei tale.
Mancam fiecare cate-o madlena-nu conteaza de care, dulce sa fie, poate cu migdale.
Dupa ce te sarut pe gat, imi ramane lipit de limba un gust dulce-amarui
Ca de Aperol portocaliu baut pe timp de vara, sorbit din ochii mei caprui.

Ai cate-un ghetar prins sub fiecare pleoapa,
alb-albastru gata sa se desprinda in bucati
dar dupa te privesc, chiar si-asa mioapa
iti amintesti ce simti si ghetarul se transforma-n balti.

Nu-i bine ca am citit mitologie
Caci tu adormi si pe mine m-apuca crizele de insomnie
Si incep sa ma gandesc cum sa-ti spintec capul cat mai curat,
sa vad ce ti se-ascunde pe sub par, sa-ti aflu gandul cel mai adevarat.

Dupa aparem la ora 5, la stirile cu omor:
- iubire terminata cu o lovitura de topor
Sau alt Romeo si Julieta, amor cu final nefericit
Dar nu-i cazul: tata te crede baiat cinstit.

Eu pot trai fara sa stiu adevarul absolut:
De ce, de cand si cat de mult
Raman cu jenesaisquois-ul tau, nu stiu cum sa-i spun
Cateodata imi place, cateodata chiar cred ca esti nebun.

Ora de lumina

-a se citi pe nerasuflate, fara pauze de gandit sau respirat-

Ma tot gandesc cum de nu ne-am cunoscut inainte. Ai tu o prietena care are un prieten care stie un fost coleg care era in acelasi liceu cu mine, care e aproape de casa ta si cu toate astea, a trebuit sa pleci ca sa ma gasesti de unde voi pleca. Oare mereu trebuie sa fie complicat cand vine vorba de mine?

Initial mi-ai parut prea guraliv, prea putin pansiv, ca profiti prea mult de avantajul ochilor albastri, cu care nu privesti, ci fixezi, asa ca nu stiam cum sa ma mai ascund in discutiile noastre lungi. Ai inceput intr-o noapte sa-mi descrii portretul robot al fetei ideale si iti radeam in nas ca esti un superficial, in timp ce cunoscutii mei faceau semne prin spatele tau ca se-nfiripa ceva-ceva. Ti-am zis ca si eu indeplinesc cele trei conditii necesare, dar nu si suficiente, si te-ai oprit, foarte calm, si mi-ai explicat ca doar de-aia imi vorbesti. Am inceput sa rad, m-ai incuiat. Aveam primul 'Fazan'. Oare asta imi trebuie: sa mi se inchida gura din cand in cand?

M-am gandit ca ai potential, ca o tanti care peteste sau ca un negustor orientat, cand am vazut pe noptiera ca seara citeai cum Kundera explica ce usoara-i fiinta in ultima noapte de dragoste, intaia noapte de revolutie pragheza. Ziua, te intereseaza ce faceau acei romani parsivi in imperiul lor extins sau citesti eseuri despre Kandinsky si cam cata muzica incape intre forme geometrice. Nu ma asteptam, totusi, ca dupa seara aia in care ne-am ascuns de restul la propria ta petrecere, sa nu ma satur sa iti vorbesc 24 de ore si dupa alte 48. 

Ti-am explicat ca mi-e bine singura, desi ne distram si te plac, dar nu 'asa'. Nu m-ai contrazis, nu ai renuntat, nici nu ai parut dezamagit. Ai stiut sa zici 'hai!' in continuare, de fiecare data cand imi gandeam dorintele cu voce tare si sa vezi, treptat, ca chiar nu sunt asa nebuna. Stopurile mele au inceput sa se defecteze cand mi-am dat seama ca imi plac venele tale crestate in relieful antebratelor pentru ca arata ca niste copaci cu trunchiuri lungi si noduroase si crengi intr-un numar prea mare pentru a fi contorizat. Oare imi plac asa mult pentru ca imi placi tu si inconstient si viata care curge prin tine? Si mai ai tot felul de gesturi cu mainile care-mi sunt asa de dragi: cum iti deschizi nasturii camasii cu doar trei degete, aceleasi trei cu care altii se inchina, cum imi apuci mana mea sau cum invarti vinilul striat si-l aduci unde trebuie pentru muzica cu putine versuri, spre deloc, care-ti place asa de mult. Oare n-ai nevoie de cuvinte? Oare si ale mele sunt uneori prea mult?

Am stiut insa, ca m-as putea indragosti cand te-am auzit fredonand in atonalitate deplina melodiile adolescentei mele. Si m-am indragostit cand mi-am dat seama ca nu inteleg cum poate sa-ti placa de mine cand nu fac nimic iesit din comun. Mi-e straina senzatia asta, sa ma placa cineva pentru mine fara raspunsuri gandite sau replici memorabile; pentru mine in varful patului, in bucatarie, arzandu-ma cu buza tigaii sau iesita din dus cu un prosop infasurat turban. Cu tine am intre 15-21 ani, niciodata nu stiu cat exact, dar stiu ca e un semn bun cand uit de mine. 

Ai disparut in timp ce impachetam 3 pulovere care ma zgarie pe gat, tocmai cand voiam sa-ti zic ca maine trebuie sa cumparam paine si vin si sa te-ntreb: unde naiba ai fost pana acum?

Cum mi-am petrecut vacanta de vara

Am ajuns in Vama Veche intr-o masina condusa de o necunoscuta, domnisoara de onoare la o nunta ce avea sa fie in 2 Mai. Am vorbit de baieti, de cum si-a gasit recent credinta pierduta prin liceu si de cum duhovnicul ei o sfatuieste sa isi scoata tatuajele 'ca asa se cade'.
M-am dus in prima curte cu bolta aplecata de prea multi ciorchini si cu corturi intinse-n curte si am facut rost de o camera pentru 3 de la o doamna pe care toti o strigau mamaie; inclusiv sotul ei.
Ceilalti doi veneau pe seara, asa ca m-am asezat pe plaja cu o carte si cu castile-n urechi. In doua ore, am terminat cartea si un pachet de tigari inceput pe drum si fumat pe geamul drept al masinii in timp ce gagica aia imi explica de ce Sean Paul e subestimat. Incepe sa se faca frig, bate putin vantul, e deja 7 si lumea incepe sa stranga.
Ma uit in jur: langa e un tip care se acopera in nisip, cum am facut-o cu totii, cel putin cand eram mici si fraieri. Eu nu prea am facut de-astea, oricum ajung plina de nisip, oricat de echilateral m-as pozitiona pe rogojina, cu grauncioare lipite pe pometi sau pe varful nasului candva carn, acum de negresa. Si cand eram mica si veneam ciufulita de la o aniversare, mama imi zicea 'of, cand o sa cresti si tu sa te vad atenta si ingrijita' si se gandea ca degeaba statuse juma de ora sa imi prinda parul cu moate si clame colorate si sa-mi calce rochia buna, cand eu oricum ma intorceam cu pete de tort si frisca.

Imi pun tricoul alb si lalau si fusta mea bej-grej, ca mi-e frig. Incerc sa-mi aprind ultima tigara din pachet, doar ca-mi bate vantul din fata. Imi fac cort din palme ca sa am vreo sansa si mi se face brusc dor de fostii iubiti cu maini mari cu care prindeau mingile de baschet. Renunt, asa ca imi continui observatia.
Ma uit la un cuplu. El poarta o camasa alba, din aia 'de vara, din in', cum poarta toti barbatii care se cred in vacanta pe malul lacului Como. Ea, iese topless din mare, are un corp dus de 3 ori pe saptamana la sala si lasat prea mult la soare. Isi infasoara un prosop in jurul taliei. Rusinata, se uita stanga-dreapta si isi da slipul jos pe sub prosop. El o urmareste, mandru ca-i a lui si ca toata lumea vede asta.
Intorc capul: in fata mea, alta pereche. Ea are un tatuaj pe noada: un triptic format din delfin, steluta si fluture, care probabil in capul ei are foarte mult sens. El e printre ultimii purtatori de slip tip Speedo si sa afirm ca e masliniu ar fi un eufemism nejustificat. Ii face un masaj scurt, finalizat cu o palmuta peste fund.
Un blond frumos cu profil de surfer isi pupa prietena creata care poarta o rochie dintr-o esarfa infasurata in v; par sa plece inspre cazare, sa faca un dus, cel mai probabil impreuna. Un catel cafeniu si cu ochi aposi alearga dinspre mare pana in dreptul unor sezlonguri unde crede ca-i momentul sa se scuture zdravan de apa si de alge. Fetele urla ca-s stropite, baietii rad. Alaturi, o pustoaica venita cu mama ii cere voie sa-si aprinda o tigara: 'Hai ma, mama, suntem in Vama, ce naiba!'. Mama se uita trist, coboara privirea si zice: 'Bine, dar numai una ai voie'. O alta fata cu par de culoarea primei Mirinda de care-mi aduc aminte isi aduna coama intr-o coada si o rasuceste ca sa-si stoarca parul ca lumea. Apa i se prelinge pe coloana usor curbata de scolioza pana ii ajunge in spatele slipului si formeaza o pata inegala.

Prind un moment oportun, cu putin vant din prora si imi aprind tigara aia nenorocita. Mai suntem vreo 10 oameni pe toata plaja, cam cat curpind cu ochii. Telefonul se aprinde, prietenii mi-au dat mesaj: 'acu' iesim din 2 Mai. Hai in fata la clatite'. Stau si ma uit la mare si vad cat e de frumoasa si ma intreb de ce nu ma las de fumat si simt ca am un moment 'de-ala' de ce misto e viata. Gandul mi-e intrerupt de un tip cu o sacosa de Selgros in mana. 'Nu te supara, nu mai ai si tu o tigara?'. 'Nu, chiar nu mai am, e ultima.' ii arat pachetul, e gol. 'stai linistita. sa stii ca nu prea fac asta deobicei. Da' cand dormi de 2 luni in Vama, ramai si fara tigari'. Ii urez o seara placuta, ma ridic, o pornesc pe strada principala. Ma intalnesc cu colegii mei de camera pentru weekend: un el si o ea. Par incalziti si transpirati, dar ma intampina zambind cu un dezarmant: 'Ia zi, ba, unde bem diseara?'.

varianta mea de cantec soptit

m-am decis: zona mea preferata pe corpul tau sunt coastele. imi place sa imi trec degetele peste ele, peste fiecare in parte, avand grija sa nu ratez niciuna. le si numar in gand, tot doua perechi a cate 12 sunt; poate ma asteptam sa se toceasca in urma mangaierilor mele repetate.

nu stiu daca e amintirea Evei care imi ghideaza mainile, dar momentul in care pielea se zgribuleste si se transforma intr-un relief periculos, ma incalzeste. de ce? caci tot ce e intre mine si tine e iubire, si tot ce simt e pulsul tau, prin coastele tale cu rol de diapazon mut.

.

Mi-am dat seama de ce nu am mai scris. Cand faci un curs care te obliga sa scrii peste 20.000 cuvinte in cateva luni, parca prefer sa ascult si sa simt si sa ma regasesc in cuvintele altora.

Noroc ca a venit vacanta.

http://www.youtube.com/watch?v=wz-fC-iQjg8

Poveste de la scara A- partea a9a

orice clasa are un tocilar, o fata care spera sa obtina ceva spunandu-i doamnei diriginte in fiecare zi cat de bine ii sta parul(desi toata lumea rade de mesele ei de culori diferite), de un sportiv si de un bufon. in cazul baietilor, vlad.

supranumit si 'capul rautatilor', vlad are cu ce se lauda. la gradinita, fugarea fetele sa le prinda si sa le pupe, iar dintr-a-ntaia pana intr-a patra, a spart cam toate geamurile de la primul etaj al scolii generale, jucand 'peretica'.

tot prin perioada aia a descoperit niste carti de joc deocheate de-ale bunicului, pitite bine, intr-o cutie metalica, langa niste monede vechi, o decoratie, si o suvita de par foarte blonda, innodata cu sfoara groasa. bineinteles ca le-a sterpelit si le-a dus baietilor sa le vada. fiecare si-a ales cate-o favorita: roscate cu inevitabili pistrui chiar si in locurile ascunse, brunete cu alunite pe obraji si pe sub clavicule, blonde cu par scurt si care scoteau limba jucaus. nu puteau sa le imparta frateste, erau mult prea valoroase. asa ca, vlad a mancat cornuri cu sampanie, pufuleti, a baut cate sticle de cola la jumate a avut el chef, guma turbo de la bufet la discretie, totul din partea baietilor recunoscatori.

e dimineata. si daca ceva poate fi mai rau decat o zi de luni, e cea de marti. vlad iese din camera si lasa usa cu arc sa se inchida in spatele lui. isi taraste marginile pantalonilor de trening pe holul cu gresie 'tabla de sah' al caminului. are o savoniera cu capac intr-o mana, un sampon in cealalta si un prosop pe umar. degeaba are noroc ca baia e mixta, baieti-fete, ca oricum nu sunt fete pe culoar. normal ca nu-i nimeni in baie la ora asta. numai nefericitii de la drept au ore de la 8. intra intr-o cabina de dus din margine si trage usa dupa el. trage si zavorul, ca nu exista nicio fata care sa intre accidental peste el. isi aseaza savoniera pe suport, samponul pe marginea cabinei de dus. se dezbraca atent si calculat, agata tot de carligul de pe usa, lasand prosopul la suprafata, ca de el are nevoie primul. inainte sa-si scoata picioarele din slapi, da drumul la apa de la dus, ca talpile lui sa nu intalneasca brusc suprafata rece a gresiei.

apa i se prelinge pe cap, isi trece mainile cu sampon prin parul scurt, le misca fata-spate si dupa isi curata spuma de pe frunte, ca sa nu-i intre in ochi. e perfect in dus. e galagie. daca ar porni vreo alarma de incendiu, nu ar auzi. daca ar suna vreo sirena impacientata, nu ar stii. e bine, nu isi aude nici macar gandurile. nici macar pe cele care ii spun ca e singurul dintre baieti care e...singur.

Poveste de la scara A- partea a8a

modelul de urechi din romanul lui murakami a facut-o sa-i fie rusine de urechile mediocre, neiesite din niciun fel de tipar, asa ca le acopara cu bucati de argint si devin, brusc, nesarutabile sau, cel putin, greu accesibile oricarei perechi de buze.

l. este inalta si eventual interesanta, nicidecum frumoasa. hainele, starile si cuvintele i se schimba de la zi la zi. putin cam zgomotoasa, putin cam lipsita de feminitate si de tact, reuseste sa se faca placuta tuturor, mai putin mamelor de baieti.

are degete lungi si strambe cu care fumeaza cam mult, sfidand toata propaganda eco anti-tutun, atat de la moda. spre deosebire de marc, e mult mai instinctuala, cu singura deosebire ca atunci cand ea actioneaza in urma unui impuls, da gres.

in ultimul timp, incearca sa poarte cat mai multe rochii si fuste, si-a lasat parul sa creasca, nu-si mai roada unghiile si incet, incet, trecutul de "tomboy" dispare. nu e deloc norocoasa. daca unii inteleg printr-o zi proasta sa stea la o coada lunga de la posta, la ea sta altfel treaba: ploua, o stropesc cel putin 2 masini, i se rasuceste umbrela, i se desira ciorapii de lycra, ii cad cheile intr-o baltoaca si i se rup pungile la cateva minute dupa ce iese din magazin. in alte cuvinte, viata ei e o insiruire de legi ale lui Murphy: stupide, imprevizibile si greu de explicat.

acum un an si ceva, era intr-o seara in statia aia urata de metrou de la eroilor, sprijinita de o coloana. strangea in pumn nenorocita de scrisoare de despartire de la pe-atunci actualul fost-prieten. ciudat pentru ea; l. nu adormea niciodata cu pumnii stransi, caci inca de mica ii era frica sa nu sufoce aerul. o primise deja de 4 zile si o purta dupa ea peste tot, in buzunarul stang al paltonului, acoperind-o protector cu palma atunci cand ploua sau batea vantul. l-a vazut venind inspre ea pe marc, un fost coleg de liceu, mai mare cu un an decat ea. l-a rugat sa citeasca scrisoarea. i-a zis, inevitabil ca tipul nu merita, desi ea, inca proasta, i-ar fi dat tot.

marc a dus-o acasa, desi el nu statea in directia aia.

a doua zi, l-a sunat si s-a autoinvitat la el la camin, la o cafea. era prima sambata din primavara aia cand iesise soarele. de atunci, sambata dimineata a devenit echivalenta cu ziua lor de baut cafea impreuna.

lui marc i-a luat o jumatate de an destul de dramatica sa o convinga pe l. ca acest ciclu infinit de fete care il considera cel mai bun prieten, dar la care el ajunge sa tina mai mult, trebuie sa fie rupt, iar ea e cea potrivita pentru a schimba asta. stia ca nu e nici cel mai inalt, nici cel mai sarmant tip si ca multor fete nu le place strungareata. iar ea stia prea bine genul lui marc: cel pe care ea ajunge, indubitabil, sa-l raneasca.

au trecut prin diverse etape: el ii scria, ii explica, ea ii raspundea, ii zicea ca nu e o idee buna. a incercat sa o sarute intr-o seara cand a dormit in camera de camin 41, dar ea a asteptat sa se termine, s-a intors cu spatele la el si a inceput sa planga fara zgomot, gandindu- se inca la "nenorocitul" cu scrisoarea.

pana cand, au plecat la mare impreuna, iar in una din nopti, ea i-a cedat. a doua zi, a tinut sa restabileasca cu marc ce se intampla de fapt cu ei. au hotarat de comun acord, ca ei doi sa fie impreuna numai cand sunt ei doi, si nimeni altcineva, in camere incuiate.

toata minciuna asta nu a durat prea mult. fix o luna. intr-o noapte in care ploua cu galeata, ei doi se sarutau pe strazi, ca in filmele siropoase in care punctul culminant ii gaseste pe "el" si "ea" imbratisati in ploaie.

s-a indragostit si ea. caci au suficient de multe lucruri in comun, incat sa ii uneasca si suficient de putine incat sa nu ii plictiseasca. ea, studenta la unatc, se viseaza viitoare scenarista, ii suplineste lui frustrarea de a nu fi avut vreodata o latura artistica. iar el... el ii simplifica ei toata existenta voit tumultoasa.

deja a trecut un an de cand sunt unul piesa lipsa din puzzle-ul celuilalt. pana si baietii de la scara A glumesc ca daca marc si l. s-ar desparti, inseamna ca totul s-ar duce naibii de-atunci incolo.

P.S.: cele doua personaje sunt inspirate din fapte reale.

Poveste de la scara A- partea a 7a

parintii i-au ales numele dupa criterii bine stabilite: unul ii placea mamei, celalalt tatalui si altul era usor de pronuntat in alte limbi. in mod evident, baietii fac glumite pe seama celor trei prenume ale lui: "ce, ba, tu dai bani in plus ca sa iti incapa tot numele pe plic?" dar, toata lumea ii spune marc. cu "c" si nu cu "k", traind totusi intr-o tara in care k este utilizat doar la scrierea prefixoidului "kilo".

marc e genul baiat pe care nu mi l-as alege niciodata, care zau daca respecta vreun pic ce as cauta eu la o persoana de sex opus. are sprancene groase si drepte, care ii fac ochii mierii si mai patrunzatori. parca undeva pe sub fruntea lata se formeaza un vartej, care te prinde si te face sa nu te poti uita in alta parte. buza de sus e mai subtire decat cea de jos, dar e frumos arcuita. genul de buze care isi dubleaza volumul cand sunt sarutate si devin perfecte.

dintre colegii de camera, el e ala mai fraier. mereu cedeaza, ca sa nu supere pe nimeni. drept dovada, cand si-au ales paturile, el a trebuit sa se multumeasca cu cel de jos.

e student la automatica, bursier chiar. asa a fost dintr-a intaia. cand razvan si dan si ceilalti doi le fugareau pe fete ca sa le traga de cozile lungi, impletite si prinse in capete cu pampoane, marc facea deja temele pentru a 2a zi. s-a plictisit sa fie dragut si amabil cu toti, cand vlad, amicul lui, bufonul gastii, reusise sa scoata la film cam toate fetele ce-i placeau lui marc.

asa ca, in liceu a incercat o abordare noua. s-a imprietenit cu toata lumea, le dadea temele, le arata rezolvarile la teste. din "tocilarul" clasei s-a transformat in colegul indispensabil tuturor.

partea buna a fost ca fetele au inceput sa-l observe. partea proasta a fost ca il foloseau pe post de prieten cel mai bun, confident, umar pe care sa plangi, consilier matrimonial, dar si, totodata, baiatul cu care niciodata nu vor vrea ceva mai mult.

desi intuitia lui e cat se poate de activa si ghiceste, fara prea mare dificultate, caracterul fiecaruia, cand vine vorba de fete, sa zicem ca nu a fost la fel de obiectiv. e atras de toate fetele cu probleme, cu drame existentiale nerezolvate nici macar dupa ce au trecut de pubertate, de fete care inca tanjesc dupa fosti, de fete pe care le duce capul, dar sunt imature emotional.

pe l. o stia din liceu, desi era mai mica cu un an decat el. aveau o relatie de "-buna! -buna!" si nimic mai mult. a reintalnit-o in bucuresti, intr-o seara. marc se plimba de-a lungul peronului, asteptand ultimul metrou ce-l ducea la camin. rezemata intr-un umar de o coloana, a vazut-o pe l. , care strangea o hartie impaturita in pumnul drept. s-a dus sa o salute.

-ai putea sa citesti asta si sa fii cat se poate de obiectiv? zise ea si ii intinse hartiuta, zambind mai amar decat o cafea neagra.

marc a luat foaia, a despaturit-o. era o pseudo scrisoare de "trebuie sa ne despartim-nu stiu exact de ce-dar nu mai merge-sa stii ca totusi te iubesc-ai grija" semnata cu un nume de baiat.

marc si-a facut datoria, a ocolit nustiucat si a dus-o pana acasa. si-a ratat metroul bun pentru el. i-a zis ca o sa fie bine si ca probabil tipul ala nu merita toate grijile si lacrimile pe care ea incerca sa si le infraneze.

ea l-a pupat pe obraz, i-a multumit, a intrat in bloc. el a ramas singur in fata scarii ei si a plecat spre camin, cu mainile indesate in buzunarele hanoracului. tot drumul s-a gandit la cum ar fi fost daca era in locul idiotului care se despartise de ea. dar, cu o singura diferenta: ar fi pastrat-o langa el, in patul lui de o persoana, din camera de camin pe care o imparte cu baietii de la scara A.

P.S.: cele doua personaje nu sunt produsul imaginatiei nimanui, ci chiar exista.

Poveste de la scara A- partea a6a

*

-buna, alice. intra. femeia inalta, imbracata intr-un deux-pieces gri ii arata cu mana fotoliul din piele pe care sa ia loc, acelasi din fiecare saptamana.

-chiar nu am vrut sa intarzii din nou.
-nu-i nimic. zi-mi ce-ai mai facut?

"culoarea pietrelor de rau cade tare ciudat pe cineva vopsit blond norvegian", gandi alice

-nu mare lucru. a-nceput sesiunea.
-deci, slabe sanse sa te lasi de fumat. stii ca iti afecteaza tratamentul...
alice inchise ochii. -da, stiu.
-ai mai avut vreun episod?
-acum 2 nopti am visat ca ma intorceam de la mare. am oprit masina pe marginea drumului. in fata mea, era un camp cu maci portocalii. m-am dat jos din masina, sa ma duc mai in fata sa ii fotografiez. m-am ratacit.
-inceput de agorafobie... o sa iti adaug un medicament...
-nu, nu e vorba de asta. de ceva timp visez ca ma violeaza barbati cu joben si priviri ciudate. dar nu in modul placut, din fanteziile tuturor femeilor, pe care ele le doresc puse in practica; ci in modul brutal, ce merita denuntat si care provoaca rani in partile intime ale... subconstientului.
- stii ca s-au indeplinit 6 ani de la incident, si 5 de cand vii aici joia? nu te simti catusi de putin mai in siguranta? mi-ai spus ca de atunci, nu ai mai fost agresata in niciun fel...
- da, dar sunt incapabila de a avea o relatie. imi doresc asta, doar imboldul de a face primul pas imi lipseste. si apoi, sa am incredere in el, sa-i spun toata povestea, sa inteleaga ca trebuie sa aiba rabdare cu corpul meu...
-alice se balansa in pe scaunul ergonomic, isi lasa capul pe spate. -
sunt prea multe variabile, prea multe incertitudini. ma tot intreb de cate succesiuni: iubesti-pierzi, gasesti-pierzi, obtii-pierzi, ai-pierzi e nevoie sa experimentezi, ca sa se ajunga la un echilibru? si apoi, cat timp iti ia sa inveti sa traiesti fara frica acestor actiuni, desi ai deja un fond egoist bine conturat?
oricum, mi-a expirat ora. ar trebui sa plec, zise alice zambind in coltul neconvingator al gurii.

- se aud doua batai scurte si hotarate in usa cabinetului-

- trebuie sa fie urmatoarea programare... intra, te rog!

clanta se indoaie sub forta unei maini ce o apasa de pe partea cealalta.
un tip inalt; cu ochi nici verzi, nici albastri, patati de dungi, cercuri si forme nedefinite caprui;
brunet; nu cu mult mai mare decat alice, deschide usa si baga capul in cabinet.
-salut, sper ca nu deranjez. azi trebuia sa vin, nu, ca deobicei?
- da, razvan sigur. alice, sper ca pana data viitoare vei dormi mai linistit. succes cu examenele!
-multumesc mult, la revedere!

alice se indreapta catre usa, razvan ii tine usa, ii zambeste, si sopteste "bafta!". il aude, ii zambeste inapoi: -oricine e la arhitectura are nevoie de bafta, zise ea si inchise usa incet, fara prea mult zgomot.

**

e sfarsit de saptamana, iar in amfiteatrul B au mai ramas cativa, unii mananca, altii deseneaza. in spate de tot, alice sta aplecata deasupra unei agende cu coperti din piele de culoarea visinei putrede. isi sprijina cotul stang de pupitru si isi stapaneste in spatele urechii o suvita de par, cu palma din prelungirea aceleiasi maini. scrie de zor, mai are putin si termina si e tarziu si iar intarzie si e asteptata.
pe pagina stanga, titlul e ingrosat si stilizat. l-a scris inainte sa-i vina vreo idee, asa ca a avut destul timp sa retuseze marginile fiecarei litere. cele doua pagini sunt aproape pline de litere repezite si rotunjite, acum inghesuie sfarsitul in josul paginii din dreapta.

Aliteratie cu Z

" deznadajduita, zgribulita si satula de iluzii am dat un anunt la ziar: caut un tip cu parul ondulat, ca sa ii zapacesc zulufii; obligatoriu inalt; cu ochi de culoarea pe care o vezi dupa-amiezele la mare cand in dreptul linii orizontului se ciocnesc valurile zilei cu norii dezmatati, nici albastri, nici verzi; in intimitate mi-l doresc dezinhibat; sa bea cafea cu zahar pana la zat; sa ma priveasca dezorientat cu atata nesat; sa fie rarait; cu vocea joasa ca un diapazon ragusit; zdrobit de marginile mesei, sa traverseze strada numai pe dungile albe ale zebrei; sa ma faca sa zambesc ca atunci cand ma pudreaza iarna zeii cu zapada; sa-mi vorbeasca la ureche numai in franceza; sa-mi fie victima si-apoi calau, sa fim in infinita antiteza; sa fiu zmeu sau zepelin, iar el zefirul ce ma porta in zare; sa scrie poezie; sa fie, ca mine, alergic la puf de papadie; putin posesiv, dar nu hipnotizat de gelozie; sa ma aleaga in locul altor o mie; sa nu-mi aduca niciodata garoafe, trandafiri rosii sau zambile roz; sa ma doreasca si poate si iubeasca, altfel n-are haz. sa aiba un "z" in nume, sa ma ia de mana si sa fugim zi de zi doar noi doi, departe de lume.
m-am semnat, am publicat articolul, am asteptat. in zadar desconsiderati hazardul. a doua zi, a venit un strain cu ziarul impaturit, m-a sarutat zgomotos pe obraz si mi-a zambit. "


transforma ultimul punct intr-un cerculet hasurat evident, inchide agenda, arunca tot in geanta, isi ia si tubul si fuge. de acum, prepozitiile s-au schimbat, a renuntat sa fuga "de" si a invatat sa fuga "catre".

razvan statea in fata facultatii de arhitectura, sprijinit de un gard, fumand serpeste, batand din picior un ritm imaginar, asteptand una din fetele ce ieseau pe poarta cu tuburi negre in spate, de care se balangane teuri si echere supradimensionate.
mai nou, are zilele de joi libere, nu se mai duce la psiholog, caci acum are de cine sa aiba grija.
maine se urca cu alice intr-un tren de noapte. o duce acasa, la scara C, sa-i cunoasca mama si sa o duca prin toate locurile de care i-a povestit, unde se ascundea la "fata", de cofetaria cu ecleruri invelite in caramel si de elesteul in care facea el "broscute" din pietre.

[ Audio ]

daca ai uitat ce se intampla, reciteste
[ partea a5a]
[ partea a4a ]
[ partea a3a ]
[ partea a2a]
[ partea intai]