-a se citi pe nerasuflate, fara pauze de gandit sau respirat-
Ma tot gandesc cum de nu ne-am cunoscut inainte. Ai tu o prietena care are un prieten care stie un fost coleg care era in acelasi liceu cu mine, care e aproape de casa ta si cu toate astea, a trebuit sa pleci ca sa ma gasesti de unde voi pleca. Oare mereu trebuie sa fie complicat cand vine vorba de mine?
Initial mi-ai parut prea guraliv, prea putin pansiv, ca profiti prea mult de avantajul ochilor albastri, cu care nu privesti, ci fixezi, asa ca nu stiam cum sa ma mai ascund in discutiile noastre lungi. Ai inceput intr-o noapte sa-mi descrii portretul robot al fetei ideale si iti radeam in nas ca esti un superficial, in timp ce cunoscutii mei faceau semne prin spatele tau ca se-nfiripa ceva-ceva. Ti-am zis ca si eu indeplinesc cele trei conditii necesare, dar nu si suficiente, si te-ai oprit, foarte calm, si mi-ai explicat ca doar de-aia imi vorbesti. Am inceput sa rad, m-ai incuiat. Aveam primul 'Fazan'. Oare asta imi trebuie: sa mi se inchida gura din cand in cand?
M-am gandit ca ai potential, ca o tanti care peteste sau ca un negustor orientat, cand am vazut pe noptiera ca seara citeai cum Kundera explica ce usoara-i fiinta in ultima noapte de dragoste, intaia noapte de revolutie pragheza. Ziua, te intereseaza ce faceau acei romani parsivi in imperiul lor extins sau citesti eseuri despre Kandinsky si cam cata muzica incape intre forme geometrice. Nu ma asteptam, totusi, ca dupa seara aia in care ne-am ascuns de restul la propria ta petrecere, sa nu ma satur sa iti vorbesc 24 de ore si dupa alte 48.
Ti-am explicat ca mi-e bine singura, desi ne distram si te plac, dar nu 'asa'. Nu m-ai contrazis, nu ai renuntat, nici nu ai parut dezamagit. Ai stiut sa zici 'hai!' in continuare, de fiecare data cand imi gandeam dorintele cu voce tare si sa vezi, treptat, ca chiar nu sunt asa nebuna. Stopurile mele au inceput sa se defecteze cand mi-am dat seama ca imi plac venele tale crestate in relieful antebratelor pentru ca arata ca niste copaci cu trunchiuri lungi si noduroase si crengi intr-un numar prea mare pentru a fi contorizat. Oare imi plac asa mult pentru ca imi placi tu si inconstient si viata care curge prin tine? Si mai ai tot felul de gesturi cu mainile care-mi sunt asa de dragi: cum iti deschizi nasturii camasii cu doar trei degete, aceleasi trei cu care altii se inchina, cum imi apuci mana mea sau cum invarti vinilul striat si-l aduci unde trebuie pentru muzica cu putine versuri, spre deloc, care-ti place asa de mult. Oare n-ai nevoie de cuvinte? Oare si ale mele sunt uneori prea mult?
Am stiut insa, ca m-as putea indragosti cand te-am auzit fredonand in atonalitate deplina melodiile adolescentei mele. Si m-am indragostit cand mi-am dat seama ca nu inteleg cum poate sa-ti placa de mine cand nu fac nimic iesit din comun. Mi-e straina senzatia asta, sa ma placa cineva pentru mine fara raspunsuri gandite sau replici memorabile; pentru mine in varful patului, in bucatarie, arzandu-ma cu buza tigaii sau iesita din dus cu un prosop infasurat turban. Cu tine am intre 15-21 ani, niciodata nu stiu cat exact, dar stiu ca e un semn bun cand uit de mine.
Ai disparut in timp ce impachetam 3 pulovere care ma zgarie pe gat, tocmai cand voiam sa-ti zic ca maine trebuie sa cumparam paine si vin si sa te-ntreb: unde naiba ai fost pana acum?
