Metamorfoza

ai venit alergand in statia de autobuz
ti-am zambit, mi-ai raspuns ursuz.
mi-ai spus: ma doare in partea stanga
mai sus de splina,
sub gat, clavicula, piele fina
inima ma doare, e inutila, complet natanga.
inima mi-e plina de omizi carnoase;
da-mi un semn, nu ma lasa sa fug de nebun, sa-ti caut si cadou de craciun
pana in martie, omizile ii sparg membrana, ma rod pana la oase;
si ies multi fluturi albastri, ce imi umplu tot stomacul.
si noi doi nu am exista, totul s-ar duce dracu' .

Poveste de la scara A

asta e povestea a 5 pusti, ce locuiau in cartierul siderurgistilor, din galati, pe la jumatatea anilor '90.
invatau la aceeasi scoala, la o strada distanta de blocul lor. s-au nascut in acelasi bloc de 4 etaje, dar la scari diferite. desi faceau parte in aceeasi gasca, ce arunca cu pietre in pisici tarcate, nu semanau prea mult. 5 nuante diferite de saten ale parului, 5 constitutii diferite, 5 marimi diferite de adidasi, 5 perechi de parinti de baiat pe care nu ai vrea sa le cunosti.
blocul lor era lung, cat o strada intreaga. isi mai pastrase o vaga nuanta de verde scorojit al peretilor exteriori, dar nu semana cu zugraveala initiala, de acum treizeci de ani.
imagineaza-ti un bloc plin de familisti si mosuleti. nu fac niciodata scandal; daca ei le bat pe ele, o fac discret, fara a-si exterioriza fonic nemultumirea. la 23:30 cam toate luminile din apartamente sunt stinse, toti se culca devreme, maine au treaba. de fapt, sunt genul de oameni, care indiferent de data calanderistica, "maine" vor avea treaba. duminica, e ziua nationala de batut covoare si de luat masa in familie.
ei aveau vreo 7 ani pe atunci si nu le placea blocul asta. nu puteau sa asculte radioul prea tare, nici sa se joace cu mingea pana tarziu; nu era mare lucru de facut.
pana intr-o zi... cand vecinul de la 1, a lasat usa garajului deschisa. blocul avea structura clasica, fara lift, ghena la parter, boxe pentru fiecare apartament si cateva garaje alaturi.
si ei stateau plictisiti pe treptele de la intrare si era cald si mingea li se desumflase si nu gaseau acul de la pompa. au observat usa deschisa si au intrat. pe langa o bicicleta si sifoane neumplute, au vazut "lastunul" vechi si alb al vecinului. au deschis portierele si au intrat in masina. au tras scaunul aproape de volan, ca sa ajunga la pedale si au schimbat vitezele in ordinea fireasca, crescatoare. doar cheile le lipseau si ii desparteau de o plimbare in toata regula. au deschis torpedoul si au gasit o panza mare de paianjen, o cruce impletita si 20.000 lei. doar ca era prea cald, asa ca au spart parbrizul ca sa se racoreasca( geamurile erau intepenite si doar nu erau sa calatoreasca cu portierele deschise?! ). s-au plimbat cu gandul vreo ora-doua. dupa, au plecat in centru si au cheltuit toti banii pe dropsuri cu cacao. vecinul nu a aflat niciodata cine i-a spart parbrizul, dar de atunci isi fereca mereu poarta de la garaj cu un lacat mare, de alimentara.

anii au trecut, baietii au crescut. poarta peste 43 la picior si au mustata. acum sunt la facultate, in capitala, in anul 2.
stau la camin. tot intr-un cartier nu tocmai central, intr-o cladire nu cu mult diferita de blocurile copilariei, dar mai inalta. 3 etaje cu holuri lungi, cu usi pe ambele parti. pe coridor, alti baieti sunt in fata camerelor. unul dintre ei, a pus friteuza pe gresia cu model mozaic si face niste cartofi prajiti. intreaba pe cineva din camera "Cat e scorul" si isi scarpina burta neacoperita. de-a lungul holului, alti doi sunt in trening si in papuci, stau turceste, rezemati de peretii bej pana la jumatate. au niste foi in fata si discuta despre sesiunea ce vine.
ei stau la ultimul etaj, pe dreapta, cum intri. au mocheta gri petrol, doua paturi suprapuse si unul individual. nu stiu cum s-or descurca cu un sifonier asa mic. pe un perete, e urcata o bicicleta, care nu pare fixata prea stabil. sub geam, langa calorifer au pe masa nes la borcan, zahar si niste cani. in colt e un frigider arctic, mic. cel mai gras dintre ei, ocupa doua rafturi intregi din frigider cu mancarea pe care i-o trimite maica-sa' la sfarsit de saptamana. noroc ca se termina repede. in camera sunt 5 asternuturi diferite, 5 laptopuri negre si 5 perechi de papuci aruncate prin camera. pachete de tigari, napolitane, sticle de plastic goale si fara dopuri si pe ici pe colo cursuri imprastiate, desi camera nu e neaparat dezordonata. in dreptul fiecarui pat, e cate un petic de perete umplut de postere, dupa gusturile personale. fete imbracate doar in piele uda ca dupa dus, trupe de rock, peisaje, animale si o poza mare cu un bugatti.

totusi, ceva nu s-a schimbat. inca mai arunca de la geam pungi umplute cu apa in capul celor care intra in camin. cateodata, victimele sunt alti colegi, in zilele norocoase, nimeresc chiar si portarul.

-se va continua-

Cum stric eu surprizele

De pe la vreo 6 ani am inceput sa stiu fiecare colt din casa, in care mai devreme sau mai tarziu tot am dat cu capul ( literalmente). asa am ajuns sa gasesc, ascunse din timp de mama, diferite lucruri ce urmau sa imi fie facute cadou de craciun, paste, mos niculae, ziua mea, ziua de nume, 1 iunie.

deobicei le ascundea undeva unde nu credea ca as putea ajunge. dar nu s-a gandit nicio clipa ca ma cataram pe politele din camara, sau pe rafturile bibliotecii. pentru ca, desi am o gramada de frici, si chiar 2-3 fobii, intaltimea nu m-a speriat niciodata.

le gaseam din prima; papusile si jucariile ascunse printre haine, prin sifonierul ei, dulciurile in debara, iar pantofiorii noi in sertarele comodei. fotografiam cu ochii pozitia lor exacta si modul in care erau impachetate. desfaceam ambalajele si ma jucam cu papusile mele noi, facand planuri pentru viitorul lor, cam ca o pustoaica indragostita pentru prima data. imi imaginam deja potentialele relatii cu celelalte papusi, viata echilibrata pe care o vor duce si inevitabil curmata timpuriu de un accident de calarie cutremurator. ma abtineam de fiecare data sa nu le pieptan, pentru ca li s-ar fi electrizat parul si mama si-ar fi dat seama ca mi-am deschis cadoul inainte sa fie cazul.
cu pantofii, procedam asemanator. le scoteam cocoloasele de hartie din interior si ii purtam prin casa, asortati, in mod evident, cu rochia preferata (pastrata pentru petreceri si mese in familie sau serbari) din acel moment. dansam cu ei, dupa care, le spalam cu o carpa talpile prafuite si ii puneam frumos inapoi in cutie si la loc in sertar.
problematice erau doar dulciurile. cel mai bine era daca imi luase bomboane ( cele de pom, spre exemplu, cu jeleu lipicios in mijloc) si puteam sa deznod funda si sa topesc cateva pe limba, fara ca nimeni sa se prinda.

din cauza acestei curiozitati bolnavicioase, am ajuns sa aflu inocent ( penibil, daca ma intrebi pe mine) de tarziu ca mos craciun nu exista, gasind de dinainte ce urma sa ajunga sub brad.

dar, incredibil sau nu, faceam cum faceam si reuseam sa o supar pe mama de cand descopeream ce urma sa primesc si pana in ziua in care trebuia sa deschid oficial cadoul si sa mimez mirarea la vederea acestuia. deznodamantul era destul de simplu: nu mai primeam nimic.


cu tine de ce s-a intamplat la fel? am apucat sa-mi placa sa te descopar, sa te intorc pe toate partile, dupa care imi esti luat inapoi. oare e doar vina mea pentru ca stiu deja ce primesc si de craciunul asta?

starea de azi: cafea bauta prea tarziu si [audio]