Poveste de la scara A- partea a8a

modelul de urechi din romanul lui murakami a facut-o sa-i fie rusine de urechile mediocre, neiesite din niciun fel de tipar, asa ca le acopara cu bucati de argint si devin, brusc, nesarutabile sau, cel putin, greu accesibile oricarei perechi de buze.

l. este inalta si eventual interesanta, nicidecum frumoasa. hainele, starile si cuvintele i se schimba de la zi la zi. putin cam zgomotoasa, putin cam lipsita de feminitate si de tact, reuseste sa se faca placuta tuturor, mai putin mamelor de baieti.

are degete lungi si strambe cu care fumeaza cam mult, sfidand toata propaganda eco anti-tutun, atat de la moda. spre deosebire de marc, e mult mai instinctuala, cu singura deosebire ca atunci cand ea actioneaza in urma unui impuls, da gres.

in ultimul timp, incearca sa poarte cat mai multe rochii si fuste, si-a lasat parul sa creasca, nu-si mai roada unghiile si incet, incet, trecutul de "tomboy" dispare. nu e deloc norocoasa. daca unii inteleg printr-o zi proasta sa stea la o coada lunga de la posta, la ea sta altfel treaba: ploua, o stropesc cel putin 2 masini, i se rasuceste umbrela, i se desira ciorapii de lycra, ii cad cheile intr-o baltoaca si i se rup pungile la cateva minute dupa ce iese din magazin. in alte cuvinte, viata ei e o insiruire de legi ale lui Murphy: stupide, imprevizibile si greu de explicat.

acum un an si ceva, era intr-o seara in statia aia urata de metrou de la eroilor, sprijinita de o coloana. strangea in pumn nenorocita de scrisoare de despartire de la pe-atunci actualul fost-prieten. ciudat pentru ea; l. nu adormea niciodata cu pumnii stransi, caci inca de mica ii era frica sa nu sufoce aerul. o primise deja de 4 zile si o purta dupa ea peste tot, in buzunarul stang al paltonului, acoperind-o protector cu palma atunci cand ploua sau batea vantul. l-a vazut venind inspre ea pe marc, un fost coleg de liceu, mai mare cu un an decat ea. l-a rugat sa citeasca scrisoarea. i-a zis, inevitabil ca tipul nu merita, desi ea, inca proasta, i-ar fi dat tot.

marc a dus-o acasa, desi el nu statea in directia aia.

a doua zi, l-a sunat si s-a autoinvitat la el la camin, la o cafea. era prima sambata din primavara aia cand iesise soarele. de atunci, sambata dimineata a devenit echivalenta cu ziua lor de baut cafea impreuna.

lui marc i-a luat o jumatate de an destul de dramatica sa o convinga pe l. ca acest ciclu infinit de fete care il considera cel mai bun prieten, dar la care el ajunge sa tina mai mult, trebuie sa fie rupt, iar ea e cea potrivita pentru a schimba asta. stia ca nu e nici cel mai inalt, nici cel mai sarmant tip si ca multor fete nu le place strungareata. iar ea stia prea bine genul lui marc: cel pe care ea ajunge, indubitabil, sa-l raneasca.

au trecut prin diverse etape: el ii scria, ii explica, ea ii raspundea, ii zicea ca nu e o idee buna. a incercat sa o sarute intr-o seara cand a dormit in camera de camin 41, dar ea a asteptat sa se termine, s-a intors cu spatele la el si a inceput sa planga fara zgomot, gandindu- se inca la "nenorocitul" cu scrisoarea.

pana cand, au plecat la mare impreuna, iar in una din nopti, ea i-a cedat. a doua zi, a tinut sa restabileasca cu marc ce se intampla de fapt cu ei. au hotarat de comun acord, ca ei doi sa fie impreuna numai cand sunt ei doi, si nimeni altcineva, in camere incuiate.

toata minciuna asta nu a durat prea mult. fix o luna. intr-o noapte in care ploua cu galeata, ei doi se sarutau pe strazi, ca in filmele siropoase in care punctul culminant ii gaseste pe "el" si "ea" imbratisati in ploaie.

s-a indragostit si ea. caci au suficient de multe lucruri in comun, incat sa ii uneasca si suficient de putine incat sa nu ii plictiseasca. ea, studenta la unatc, se viseaza viitoare scenarista, ii suplineste lui frustrarea de a nu fi avut vreodata o latura artistica. iar el... el ii simplifica ei toata existenta voit tumultoasa.

deja a trecut un an de cand sunt unul piesa lipsa din puzzle-ul celuilalt. pana si baietii de la scara A glumesc ca daca marc si l. s-ar desparti, inseamna ca totul s-ar duce naibii de-atunci incolo.

P.S.: cele doua personaje sunt inspirate din fapte reale.

Poveste de la scara A- partea a 7a

parintii i-au ales numele dupa criterii bine stabilite: unul ii placea mamei, celalalt tatalui si altul era usor de pronuntat in alte limbi. in mod evident, baietii fac glumite pe seama celor trei prenume ale lui: "ce, ba, tu dai bani in plus ca sa iti incapa tot numele pe plic?" dar, toata lumea ii spune marc. cu "c" si nu cu "k", traind totusi intr-o tara in care k este utilizat doar la scrierea prefixoidului "kilo".

marc e genul baiat pe care nu mi l-as alege niciodata, care zau daca respecta vreun pic ce as cauta eu la o persoana de sex opus. are sprancene groase si drepte, care ii fac ochii mierii si mai patrunzatori. parca undeva pe sub fruntea lata se formeaza un vartej, care te prinde si te face sa nu te poti uita in alta parte. buza de sus e mai subtire decat cea de jos, dar e frumos arcuita. genul de buze care isi dubleaza volumul cand sunt sarutate si devin perfecte.

dintre colegii de camera, el e ala mai fraier. mereu cedeaza, ca sa nu supere pe nimeni. drept dovada, cand si-au ales paturile, el a trebuit sa se multumeasca cu cel de jos.

e student la automatica, bursier chiar. asa a fost dintr-a intaia. cand razvan si dan si ceilalti doi le fugareau pe fete ca sa le traga de cozile lungi, impletite si prinse in capete cu pampoane, marc facea deja temele pentru a 2a zi. s-a plictisit sa fie dragut si amabil cu toti, cand vlad, amicul lui, bufonul gastii, reusise sa scoata la film cam toate fetele ce-i placeau lui marc.

asa ca, in liceu a incercat o abordare noua. s-a imprietenit cu toata lumea, le dadea temele, le arata rezolvarile la teste. din "tocilarul" clasei s-a transformat in colegul indispensabil tuturor.

partea buna a fost ca fetele au inceput sa-l observe. partea proasta a fost ca il foloseau pe post de prieten cel mai bun, confident, umar pe care sa plangi, consilier matrimonial, dar si, totodata, baiatul cu care niciodata nu vor vrea ceva mai mult.

desi intuitia lui e cat se poate de activa si ghiceste, fara prea mare dificultate, caracterul fiecaruia, cand vine vorba de fete, sa zicem ca nu a fost la fel de obiectiv. e atras de toate fetele cu probleme, cu drame existentiale nerezolvate nici macar dupa ce au trecut de pubertate, de fete care inca tanjesc dupa fosti, de fete pe care le duce capul, dar sunt imature emotional.

pe l. o stia din liceu, desi era mai mica cu un an decat el. aveau o relatie de "-buna! -buna!" si nimic mai mult. a reintalnit-o in bucuresti, intr-o seara. marc se plimba de-a lungul peronului, asteptand ultimul metrou ce-l ducea la camin. rezemata intr-un umar de o coloana, a vazut-o pe l. , care strangea o hartie impaturita in pumnul drept. s-a dus sa o salute.

-ai putea sa citesti asta si sa fii cat se poate de obiectiv? zise ea si ii intinse hartiuta, zambind mai amar decat o cafea neagra.

marc a luat foaia, a despaturit-o. era o pseudo scrisoare de "trebuie sa ne despartim-nu stiu exact de ce-dar nu mai merge-sa stii ca totusi te iubesc-ai grija" semnata cu un nume de baiat.

marc si-a facut datoria, a ocolit nustiucat si a dus-o pana acasa. si-a ratat metroul bun pentru el. i-a zis ca o sa fie bine si ca probabil tipul ala nu merita toate grijile si lacrimile pe care ea incerca sa si le infraneze.

ea l-a pupat pe obraz, i-a multumit, a intrat in bloc. el a ramas singur in fata scarii ei si a plecat spre camin, cu mainile indesate in buzunarele hanoracului. tot drumul s-a gandit la cum ar fi fost daca era in locul idiotului care se despartise de ea. dar, cu o singura diferenta: ar fi pastrat-o langa el, in patul lui de o persoana, din camera de camin pe care o imparte cu baietii de la scara A.

P.S.: cele doua personaje nu sunt produsul imaginatiei nimanui, ci chiar exista.