Poveste de la scara A- partea a 7a

parintii i-au ales numele dupa criterii bine stabilite: unul ii placea mamei, celalalt tatalui si altul era usor de pronuntat in alte limbi. in mod evident, baietii fac glumite pe seama celor trei prenume ale lui: "ce, ba, tu dai bani in plus ca sa iti incapa tot numele pe plic?" dar, toata lumea ii spune marc. cu "c" si nu cu "k", traind totusi intr-o tara in care k este utilizat doar la scrierea prefixoidului "kilo".

marc e genul baiat pe care nu mi l-as alege niciodata, care zau daca respecta vreun pic ce as cauta eu la o persoana de sex opus. are sprancene groase si drepte, care ii fac ochii mierii si mai patrunzatori. parca undeva pe sub fruntea lata se formeaza un vartej, care te prinde si te face sa nu te poti uita in alta parte. buza de sus e mai subtire decat cea de jos, dar e frumos arcuita. genul de buze care isi dubleaza volumul cand sunt sarutate si devin perfecte.

dintre colegii de camera, el e ala mai fraier. mereu cedeaza, ca sa nu supere pe nimeni. drept dovada, cand si-au ales paturile, el a trebuit sa se multumeasca cu cel de jos.

e student la automatica, bursier chiar. asa a fost dintr-a intaia. cand razvan si dan si ceilalti doi le fugareau pe fete ca sa le traga de cozile lungi, impletite si prinse in capete cu pampoane, marc facea deja temele pentru a 2a zi. s-a plictisit sa fie dragut si amabil cu toti, cand vlad, amicul lui, bufonul gastii, reusise sa scoata la film cam toate fetele ce-i placeau lui marc.

asa ca, in liceu a incercat o abordare noua. s-a imprietenit cu toata lumea, le dadea temele, le arata rezolvarile la teste. din "tocilarul" clasei s-a transformat in colegul indispensabil tuturor.

partea buna a fost ca fetele au inceput sa-l observe. partea proasta a fost ca il foloseau pe post de prieten cel mai bun, confident, umar pe care sa plangi, consilier matrimonial, dar si, totodata, baiatul cu care niciodata nu vor vrea ceva mai mult.

desi intuitia lui e cat se poate de activa si ghiceste, fara prea mare dificultate, caracterul fiecaruia, cand vine vorba de fete, sa zicem ca nu a fost la fel de obiectiv. e atras de toate fetele cu probleme, cu drame existentiale nerezolvate nici macar dupa ce au trecut de pubertate, de fete care inca tanjesc dupa fosti, de fete pe care le duce capul, dar sunt imature emotional.

pe l. o stia din liceu, desi era mai mica cu un an decat el. aveau o relatie de "-buna! -buna!" si nimic mai mult. a reintalnit-o in bucuresti, intr-o seara. marc se plimba de-a lungul peronului, asteptand ultimul metrou ce-l ducea la camin. rezemata intr-un umar de o coloana, a vazut-o pe l. , care strangea o hartie impaturita in pumnul drept. s-a dus sa o salute.

-ai putea sa citesti asta si sa fii cat se poate de obiectiv? zise ea si ii intinse hartiuta, zambind mai amar decat o cafea neagra.

marc a luat foaia, a despaturit-o. era o pseudo scrisoare de "trebuie sa ne despartim-nu stiu exact de ce-dar nu mai merge-sa stii ca totusi te iubesc-ai grija" semnata cu un nume de baiat.

marc si-a facut datoria, a ocolit nustiucat si a dus-o pana acasa. si-a ratat metroul bun pentru el. i-a zis ca o sa fie bine si ca probabil tipul ala nu merita toate grijile si lacrimile pe care ea incerca sa si le infraneze.

ea l-a pupat pe obraz, i-a multumit, a intrat in bloc. el a ramas singur in fata scarii ei si a plecat spre camin, cu mainile indesate in buzunarele hanoracului. tot drumul s-a gandit la cum ar fi fost daca era in locul idiotului care se despartise de ea. dar, cu o singura diferenta: ar fi pastrat-o langa el, in patul lui de o persoana, din camera de camin pe care o imparte cu baietii de la scara A.

P.S.: cele doua personaje nu sunt produsul imaginatiei nimanui, ci chiar exista.