Hai sa ne intalnim aici, dar atunci

ce ciudat a fost aseara
actorul de pe scena din fata mea semana atat de mult cu tine.
avea acelasi mod de a fuma, inclinandu-si capul pentru a tine intre buza de sus si cea de jos tigara, perpendiculara cu flacara albastruie a brichetei. parca si tragea fumul in piept cu aceeasi pofta ca tine, dupa ce iti indulceai suficient cafeaua.
am coborat privirea, genunchii ososi si patratosi ii rupsesera si lui blugii.
pe sub tricou, am ghicit ca avea coaste la fel de proeminente ca si ale tale. as fi putut sa le numar, fara sa le parcurg cu degetele, ci doar privindu-le cum parca strapungeau pielea alba si transparenta.

dar piesa s-a terminat. l-am aplaudat si am plecat acasa. flashback-ul cu tine s-a sfarsit o data cu ea. acum, nici macar nu mai fumezi. mi-a luat ceva timp, dar am invatat sa te pastrez intr-un colt al mintii mele. te caut numai cand imi e frica sa nu te uit de tot.
acum, traiesc si vreau alte amintiri cu personaje noi, care au invatat, la randul lor, alte moduri prin care ma fac fericita.


P.S.: Orice asemanare cu personaje reale nu este pur fictiva. Ele exista, fiecare reprezentand nu-stiu-ceul care m-a facut la un moment dat sa zambesc. Nu, iubirile mele nu se amesteca niciodata, ci doar raman arhivate sub forma unor amintiri speciale.